Home » Știință » Chiar avem nevoie de un alt Pământ?

Chiar avem nevoie de un alt Pământ?

Chiar avem nevoie de un alt Pământ?
Publicat: 02.06.2018
CEO-ul SpaceX, Elon Musk, consideră că Marte ar putea fi următoarea planetă colonizată de oameni. Multiplele sale misiuni de lansare a rachetelor, precum Falcon Heavy, sunt considerate precursoarele unei viitoare misiuni a omenirii către Planeta Roşie.

Pământul nu este imun catastrofelor, în urmă cu 66 de milioane de ani dinozaurii au fost ucişi de prăbuşirea unui asteroid sau a unei comete ce avea între 10 şi 15 kilometri diametrul. Conform Fox News, NASA deţine în prezent un program pentru descoperirea asteroizilor şi pentru devierea sau distrugerea unora ce s-ar putea prăbuşi pe Pământ. Un alt lucru inevitabil ce va afecta Pământul este reprezentat de evoluţia Soarelui. După ce cantitatea de heliu de pe stea va fi consumată, obiectul spaţial se va extinde şi va absorbi planete precum Mercur şi Venus, ajungând mult mai aproape de Pământ. Astfel că pe planeta noastră temperaturile vor fi uriaşe, iar oamenii nu vor mai putea exista. 

Una dintre destinaţiile populare pentru a evada de pe Pământ este Marte. Iniţial, teoria s-a bazat pe faptul că oamenii considerau că pe această planetă există alte fiinţe. În 1877, astronomul Giovanni Schiaparelli a observat canale pe Marte, însă nu a afirmat dacă acestea erau naturale sau artificiale. Cercetătorul american Percival Lowell a popularizat această observaţie, afirmând că aceste formaţiuni au fost realizate de marţieni pentru extragerea apei. 

Robert Zubrin, fondator al grupului The Mars Society, susţine că Marte va fi într-o bună zi colonizată. El a adăugat că o călătorie către Marte, prin orbita joasă a Pământului, şi Lună este necesară. „Dacă cineva te întreabă de ce este spaţiul atât de important, această întrebare poate fi comparabilă cu cineva dintr-un mic sat care întreabă: >”, a declarat Zubrin. 

Planul lui Zubrin, pe care l-a prezentat în lucrarea „Mars Direct”, din 1991, este de parcurgere a unei călătorii directe către Marte. Prin intermediul sistemelor de propulsie din prezent, o navă ar putea ajunge pe Marte în şase luni. Prima misiune ar putea conţine o mare parte dintre resursele necesare pentru ca astronauţii să poată trăi. Însă primele transporturi către Planeta Roşie ar putea include şi structuri pentru a fi construite habitate.

Există însă o singură problemă cu planeta Marte, nu este deloc asemănătoare cu Pământul. Deşi ziua este la fel de lungă precum pe Pământ, planeta deţine doar o treime din gravitaţia Pământului, aerul nu este respirabil, apa chiar dacă ar exista la suprafaţă nu ar fi potabilă. Condiţiile sunt şi mai precare pe Lună, ce deţine o şesime din gravitaţia Pământului, noaptea este mai lungă decât pe Pământ şi nu există aer de niciun fel. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice